Izvorul sulfuros de la Puciosu

Puciosu e un pârâu și o vale, nu o priveliște de oprit mașina. Toponimul spune de la început ce e acolo: pucioasă înseamnă sulf, iar apa care iese din munte e sulfuroasă. Din ea a trăit, o vreme, toată comuna.

Pârâul e afluent al Bistriței Aurii și se varsă în ea la 835 de metri altitudine. De la punctul acela măsoară literatura geologică zona minieră Dadu–Iacobeni, care urcă până la 1.523 de metri, în Vârful Dadu. Pe valea Puciosului urcă DN17 spre Pasul Mestecăniș, la 1.096 de metri, iar porțiunea de drum național care trece prin satul Mestecăniș se numește chiar Strada Puciosu.

Apa care a făcut băile

Din izvoarele sulfuroase și oligominerale de aici s-a ridicat, în 1927, un stabiliment de băi. Între cele două războaie se venea la tratament pe o rețetă simplă, pe care un localnic o povestește în presa din Suceava: apă sulfuroasă de la Puciosu, nămol adus din satele vecine, o lună sau o lună și jumătate de stat pe loc, iar la capăt oamenii plecau acasă pe picioarele lor.

Stațiunea s-a stins. Izvorul, în schimb, există și azi: nu e captat, nu e amenajat și nu are nicio marcare, se scurge într-un pârâu. Cine vine aici vine la o vale de drum național și la o apă care curge nefolosită, nu la o stațiune.

Aurul de la gura pârâului

La gurile pâraielor care se varsă în Bistrița Aurie, Puciosu între ele, erau în perioada austriacă așezări de spălători de aur. De acolo își are râul numele. Mai sus, pe aceleași versante, s-a lucrat fier, cupru și mangan, iar haldele vechi au fost replantate cu rășinoase după închiderea perimetrelor.

Cum ajungi

Din centrul Iacobeniului, DN17 urcă spre Mestecăniș și spre pas. Valea Puciosului e drumul pe care urci, iar satul Mestecăniș stă pe ea. Locul exact al izvorului nu e marcat pe hărți și nu apare în niciun registru de arii protejate; cel mai sigur e să întrebi la primărie înainte de a porni.

Vii îmbrăcat de munte, chiar dacă nu urci mult: ești pe o vale îngustă, unde vremea se schimbă repede și unde pe drum trec camioane. Nu bea din izvor.